Home » Istorie » Scrisori emoționante, recuperate de la bordul unei nave scufundate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Scrisori emoționante, recuperate de la bordul unei nave scufundate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Scrisori emoționante, recuperate de la bordul unei nave scufundate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Sursa foto: The Postal Museum
Publicat: 26.02.2021

Fragmentele unei scrisori de dragoste din 1941 destinată unei femei numite Iris, descoperite la o adâncime de aproape 5 kilometri în adâncurile oceanului, la bordul unei epave, au fost reconstituite de către experți.

„Ai grijă de tine, draga mea, nu doar pentru liniștea ta… dar și pentru a mea”, scria un soldat necunoscut staționat în regiunea Waziristan, care acum face parte din Pakistan. „Imaginează-ți că buzele mele le ating pe ale tale, iar brațele mele sunt strânse în jurul tău… să sperăm că acest război nenorocit se va sfârși în curând”, mai arată scrisoarea.

 GALERIE FOTO

Scrisoarea este doar una dintre 717 descoperite la bordul navei cargo SS Gairsoppa, care avea ca destinație Stalele Unite ale Americii. Nava a fost bombardată în apropiere de coasta Irlandei de către un submarin german la data de 16 februarie 1941. Dintre cei 86 de oameni aflați la bord, doar unul a supraviețuit.

Peste 100 de tone de argint au fost recuperate de la bordul epavei

Nava a rămas scufundată la adâncimea de aproape 5 kilometri până în 2011, atunci când Odyssey Marine Exploration, o companie americană care a câștigat un contract al Guvernului britanic pentru astfel de misiuni de salvare, a descoperit-o.

Compania a recuperat peste 100 de tone de argint de la bordul epavei, alături de scrisori, care au rămas în mare parte intacte pentru că au fost „sigilate” sub tone de sedimente și saci, fiind protejate de lumină, curenții marini, căldură și oxigen.

Oameni obișnuiți care trăiau în vremuri extraordinare

Mai puțin de jumătate dintre scrisori au fost evaluate până acum de experți, documente oferind „indicii despre viețile oamenilor obișnuiți care trăiau în vremuri extraordinare în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”.

Unele scrisori mai complete au fost expuse la Muzeul Poștal din Londra în 2018, iar de atunci echipele muzeului au încercat să reconstituie scrisorile deteriorate astfel încât să dezvăluie detalii despre viața din timpul războiului.

Mărturie înduioșătoare a iubirii și dorului

Imediat după descoperire, scrisorile au fost liofilizate pentru a opri procesul de descompunere, iar apoi au fost spălate cu apă dulce pentru a le desaliniza, acesta fiind un „proces intens și îndelungat pentru fiecare scrisoare în parte, însă a fost necesar pentru le proteja”, a explicat Eleni Katsiani, conservator la Muzeul Poștal, potrivit The Guardian.

Jackie Coppen, conservator senior al muzeului, a fost cea care a descoperit scrisoarea destinată lui Iris, pe care a descris-o drept „o mărturie înduioșătoare a iubirii și dorului”, scrisă pe hârtie „incredibil de subțire și fragilă”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Scrisoarea de pe Titanic scrisă de un pastor care a murit în naufragiu

O scrisoare demult pierdută de pe vremea când Churchill era prizonier de război a fost scoasă la vânzare

Cum a condus Al Doilea Război Mondial la Războiul Rece?

Programul top secret al australienilor din cel de-al Doilea Război Mondial, cu gaz muștar. Ce s-a aflat acum, din gravura de pe o piatră

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase